Interactiv
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală
Dată lansare: 3 decembrie 2020
Studiul Tendințe ale consumului cultural în pandemie constituie un sondaj de opinie pe diverse teme legate de cultură, pe un eşantion reprezentativ naţional (2000 de respondenți), care include două ediții semestriale:
Sondajul urmăreşte să releve prognoza de consum cultural în contextul pandemiei Covid 19. Studiul Tendințe ale consumului cultural în pandemie cuprinde două categorii majore de informaţii culese:
Eșantionul este reprezentativ la nivel național pentru populația de 18 ani și peste. Volumul aproximativ este de 1000 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.
Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, iar structura eșantionului a inclus: genul, vârsta, nivelul de educație, mărimea localității (orașe de peste 200 mii locuitori, orașe între 100 și 200 mii locuitori, orașe între 30 și 100 mii locuitori, orașe sub 30 mii locuitori, comune) și sub-regiunile de dezvoltare.
© 2024, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală
Ediția întâi a Studiului Tendințe ale consumului cultural în pandemie prezintă intenția respondenților de petrecere a timpului liber în spațiul public în perioada iulie-decembrie 2020 și comparații cu nivelul de consum înregistrat în anul 2019. De asemenea, studiul s-a concentrat pe identificarea practicilor de consum cultural non-public în perioada de izolare și abordează problematica decalajelor digitale. O atenție deosebită a fost acordată consumului de programe radio-tv și diferențelor înregistrate pe acest tip de consum în comparație cu perioada de anterioară declanșării pandemiei.
alegeți o opțiune
Capitole